Maestrul și discipolul! Mourinho, când nu era așa de „special”

Maestrul și discipolul! Mourinho, când nu era așa de
  • Publicat:
  • Actualizat:

Finala Ligii Campionilor de sâmbătă este și o luptă între
Mourinho și Van Gaal, tehnicianul care a contribuit decisiv la
ascensiunea celui poreclit „The Special One”. Când Van Gaal îl
înlocuia pe Sir Bobby Robson la conducerea Barcelonei, în 1997,
acesta și-a dat seama că asistentul englezului este un om cu totul
„special”. Mourinho își începuse cariera sub comanda englezului,
mai întâi ca translator la Sporting, apoi ca asistent al acestuia
la Porto, respectiv Barcelona.

Când Robson a părăsit clubul catalan, Van Gaal a fost cel care l-a
luat pe tânărul dar ambițiosul portughez sub aripa sa. Mourinho
avea alte opțiuni, dar o discuție cu tehnicianul batav l-a convins
să rămână în continuare la clubul blaugrana.

Când am vorbit cu el (n.r.cu Van Gaal) i-am spus că
urmează să mă întorc în Portugalia, pentru a fi secund la Benfica.
El mi-a spus „Nu pleci nicăieri, spune-le celor de acolo că te vei
duce doar ca antrenor principal, altfel vei rămâne asistentul
meu
„, a mărturisit Mourinho site-ului oficial al
UEFA.

Ulterior, această decizie s-a dovedit una foarte bună, lucru
confirmat de actualul tehnician al Inter-ului. „Van Gaal este o
persoană extrem de încrezătoare, îți dă tot timpul siguranță. A
fost foarte important pentru un tânăr antrenor ca mine să îl am
aproape, să simt că mă susține. În meciurile amicale și în cele din
Cupa Catalunyei chiar m-a lăsat pe mine să fiu principal.
Tu ești acum șeful’ îmi spunea, iar acest lucru a contat
enorm în pregătirea mea, în încrederea pe care am
dobândit-o
„.

În momentul acela, cu siguranță că Van Gaal, chiar dacă a simțit
potențialul în Mourinho, nu se gândea că îl va întâlni pe ucenic
într-o finală de Champions League. „Era foarte modest în
acea vreme. A fost o experiență deosebită să îl văd cum se
dezvoltă, să îl văd cum crește. Cred că am contribuit, într-o
oarecare măsură, la ceea ce a devenit el ulterior. El e construit
să câștige, antrenează să învingă. Calea mea e ceva mai dificilă,
eu antrenez să câștig, dar vreau să le ofer oamenilor și
spectacol
„, a punctat tehnicianul bavarezilor.

1 Ligă
a Campionilor au cucerit ambii tehnicieni, Van Gaal în 1995, cu
Ajax, Mourinho în 2004, cu Porto.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×